Dharana este o veche tehnică yoghină care facilitează meditația prin focalizarea minții pe un singur punct sau obiect, fără a-i permite să renunțe la această focalizare.
Dharana - vechea tehnica yoghina care faciliteaza meditatia

Dharana este o veche tehnică yoghină care facilitează meditația

Astăzi despre: Dharana

Atunci când am înțeles, experimentat și integrat Pratyahara, pașii se îndreaptă firesc către ramura șase și șapte din Ashtanga Yoga a lui Patanjali:

Dharana (concentrare) și Dhyana (meditație).

Dharana este o veche tehnică yoghină care facilitează meditația. Cuvântul Dharana provine din limba sanscrită și se traduce prin a ține, purta, menține sau rezolva. Pe scurt, Dharana înseamnă a focaliza / concentra mintea pe un singur punct sau obiect, fără a-i permite să renunțe la această focalizare.

Cu toate acestea, atunci când alegem să trecem dinspre teorie spre practică, ne întâlnim într-un spațiu în care începem să ne experimentăm într-un mod diferit. Când această experiență începe, practicantul poate fi distras adesea de emoțiile și gândurile prezente la nivel mental.

Rafinarea este posibilă printr-o practică și o motivație susținută, rafinare care în cele din urmă va permite mentalului să aibă concentrarea / focalizarea doar pe un singur subiect / obiect.

După cum am mai spus, chiar dacă la începutul practicii această intenție pare dificil de realizat, practica este cea care va ajuta realizarea lui Dharana.

Această tehnică yoghină ne oferă 5 metode prin care putem pune în acord realizarea Dharana cu scopul propus.

Dharana densa - Vitarka

Prima metodă de concentrare este Vitarka (densă), iar practica acesteia presupune concentrarea asupra unui obiect solid. Pentru realizarea acestei Dharana se folosește vizualizarea, respirația profundă și / sau mantrele.

Dharana subtila - Vichara

Cea de-a doua metodă de realizare a Dharana este Vichara (subtilă) și presupune concentrarea asupra ideilor și / sau materiei non-dense cum ar fi energia (prana, chakre, vayus) simțurile și conștiința.

Vayu = forța energetică care se mișcă într-o direcție specifică pentru a controla funcțiile și activitățile corpului

Dharana placerii - Ananda

Cea de-a treia posibilitate de realizare a Dharana este Ananda (plăcerii) care presupune concentrarea pe bucuria și beatitudinea obținute în stările profunde de meditație.

Dharana individualitatii - Asmita

Cea de-a patra metodă de realizare a Dharana este Asmita (individualității), iar practica acesteia presupune concentrarea asupra individualității sinelui, martorul tuturor experiențelor avute.

Dharana fara obiect

Cea de-a cincea metodă de concetrare și obținere a Dharana este una care nu are un obiect, idee sau sentiment al concentrarii. Aceasta înseamnă să-ți centrezi atenția asupra minții în starea inițială de a fi. Este practica care implică răbdare, perseverență și aspirație interioară, pentru a reuși.

Odată ce Dharana este integrată, procesul de meditație – Dhyana devine unul facil, în funcție de instrumentul folosit (tipul de Dharana) și mai ales de aspirația interioară personală sau țelul propus.

În curând vom vorbi și despre Dhyana / Meditație!
Vă aștept cu drag la Ora Yoga cu Eli!
Mulțumesc!

Eli
Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp

Ora yoga cu Eli

No event found!
Eli instructor Yoga

Despre mine:

Licențiată în psihologie, consilier pentru dezvoltare personală, tehnician nutriționist, trainer meditație la Institutul Heartfulness, instructor Yoga Aliance RYS500

Articole recente: