Mudrele sunt gesturi delicate dar care au de fiecare dată un sens.
Degetele au un număr mare de terminații nervoase care duc la creier și care sunt stimulate prin intermediul mudrelor.
Binecuvântarea și sfințirea
Mudrele recunoscute ca gesturi ale mâinilor au conotații ritualice atât în hinduism, jainism, budism cât și în creștinism. În unele icoane Iisus și sfinții sunt surprinși ținând degetele în anumite posturi care au semnificații aparte.
Ca exemplu, Iisus apare în câteva icoane apăsând cu degetul inelar vârful degetului mare de la aceiași mână (Prithvi Mudra). Acest fel de a ține degetele, simbolizează Phritvi Mudra și are calitatea de a reduce slăbiciunea fizică și pe cea mentală restabilind echilibrul întregului. În creștinism aceasta această poziționare a degetelor simbolizează binecuvântarea și sfințirea.
Stimularea energiei vitale
O altă mudră care vine în ajutorul echilibrării întregului corp este cea prin care unim vârful degetelor mic si inelar cu degetul mare, în timp ce arătătorul și degetul mijlociu stau împreună drepte. Prin această poziționare a degetelor obținem stimularea energiei vitale.
Modul în care poziționam degetele în mudre acționează asupra glandelor și centrilor energetici.
Ce este Chin Mudra?
După Namaste, Chin Mudra – o puteți regăsi în diferite scrieri și ca Gyan Mudra sau Jinana Mudra – este unul dintre cele mai utilizate cuvinte în practica Yoga.
În această mudră, degetul mare reprezintă realitatea supremă (brahma) în timp ce arătătorul reprezintă sufletul individual. Prin practicarea ei, stimulăm înțelepciunea și deschiderea către cunoaștere.
De asemenea Chin Mudra previne durerile de cap, insomnia, depresia, apatia.
Beneficiile și eficiența Chin Mudra
Practicată cu regularitate (30 min/zi), ajută la vindecarea tulburărilor de ordin psihic și mental.
Deși poate fi practicată ori de câte ori timpul ne permite și în orice condiții, eficiența ei va fi mai puternică atunci când atenția este prezentă!
Trecând peste partea de beneficii fizice, este important să contemplăm înțelepciunea și deschiderea către cunoaștere pe care Chin Mudra o stimulează!
Chin Mudra ne conectează la Sinele nostru superior, ajută la revigorarea energiei, creează o stare mai receptivă, calmează mintea și îmbunătățește starea generală. Este adesea folosită în meditație, pranayama și asana.
Eli